Despre noi

,,Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur,să voiască singur,să gândească singur; aceasta este arta celor ce aspiră să slujească spiritul’’ – Maria Montesori

Gradiniţa cu Program Prelungit Nr.5 Slatina a fost înfiinţată în anul 1973 şi este situată în cartierul Crişan II, strada Primăverii,nr.2.

Grădiniţa este constituită dintr-un singur corp de clădire şi funcţionează alături de Creşa nr.2.Clădirea este structurată pe două niveluri:parter,etajul 1 şi mansardă,compartimentate corespunzător nevoilor desfăşurării optime a programului instructic-educativ.Are 8 săli de grupă, 4 holuri cu dublă funcţionalitate (hol şi sală de mese), grupuri sanitare, 10 dependinţe (bucătărie,spălătorie,cabinet metodic,vestiar,bibliotecă,săli de materiale),în mare parte, nou.

Încălzirea se face cu centrala proprie.Are autorizaţie de funcţionare.

Sunt înscrişi 208 de preşcolari.

50+

ANI DE EXPERIENȚĂ

4

NOI STRUCTURI

200+

PREȘCOLARI ÎNSCRIȘI

8

SĂLI DE GRUPĂ

gppnr5 (1)

Obiective urmărite

Viziune

Grădinița noastră își propune să realizeze un învățământ european, de înaltă calitate, prin asigurarea unui climat socio – educațional adecvat, a unui mediu democratic și creativ de dezvoltare pentru fiecare copil.

Misiune

Promovarea unui învățământ deschis și flexibil prin proiectarea, organizarea și desfășurarea de activități cu caracter formativ, centrate pe copil, care să-i ofere acestuia cadrul optim de dezvoltare plenară și, în același timp, informațiile necesare fiecărui nivel de dezvoltare, priceperile și deprinderile corespunzătoare.

Valorile promovate de colectivul educațional

Calitate şi profesionalism​

Comunicare

Spirit de echipă

Creativitate și realism

Integritate

Responsabilitate

Implicare

Toleranță

Spirit civic

Incluziune și integritate

Argument

Dinamica societăţii de astăzi implică în mod necesar viziune, prognoză şi diagnoză astfel încât conceperea riguroasă a Planului de Dezvoltare Instituţională presupune atingerea performanţei la nivelul Gdiniţei cu Program Prelungit nr 5 în perioada 2017 – 2021.

Am ales ales această durată de viață de 5 ani ținând cont de modificările legislative cuprinse în Legea Educației Naționale nr. 1/2011, (modificarea structurii Consiliului de Administraţie, recrutarea personalului didactic la nivelul unității)precum și de evoluția economică a zonei în care se află situată unitatea.

Grădiniţa funcţionează și se dezvoltă prin efortul combinat al structurii de conducere, al personalului acesteia, al copiilor și părinților, aceștia alcătuind comunitatea educațională.

Planul de dezvoltare ne arată direcțiile majore de progres, iar modul de întocmire al acestuia permiteconsultarea părților interesate și implicarea în asumarea scopurilor, obiectivelor și acțiunilor propuse.

Pentru formularea viziunii și a misiunii, pentru stabilirea țintelor strategice și pentru dezvoltarea culturii organizaționale s-a folosit  principiul continuității în politica educaţională a echipei manageriale şi a cadrelor didactice ale Gradinitei cu Program Prelungit Nr.5, continuitate susţinută atât de rezultatele cognitive, socio comportamentale ale copiilor cât şi de aşteptările părinţilor şi ale comunităţii locale.

Viziunea şi misiunea şcolii sunt astfel fundamentate încât să asigure un proces educaţional de calitate, care are în vedere finalităţile învăţământului preşcolar, şi dimensiunile noului curriculum.

S-au reformulat ţintele strategice pentru perioada avută în vedere, astfel încât PDI 2017-2021 să reflecte modificările legislative, cerințele societății actuale și valorile europene.

Documentul de faţă are o importanță deosebită, deoarece concentrează atenția asupra  finalităților educației, asigurând  întrepătrunderea tuturor domeniilor funcționale ale  managementului (curriculum, resurse umane, material-financiare, relații sistemice și comunitare), și menţine coerența strategiei pe termen lung a gradinitei.

PDI este elaborat și fundamentat în strânsă concordanță cu mediul şi condițiile în care își  desfășoară activitatea ținându-se cont de factorii care influențează eficiența activității educaționale: scăderea numărului de copii, ca urmare a scăderii natalității; competiția tot mai accentuată între gradinite; schimbările educaționale și manageriale generate de reformele educaționale; politica managerială a unitatiiși a comunității locale.

PDI reprezintă voința comună a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, a personalului administrativ și a comunității (părinți si reprezentanți ai comunităţii locale),  elaborarea pornind de la punctele tari şi slabe (analiza SWOT) ale activității educaționale. S-au avut în vedere urmatoarele aspecte: elaborarea și punerea în practică a unei oferte educaționale care să permită pregătirea unitară și coerentă a copiilor, menținerea ofertei de studiere a limbilor străine ca disciplină opțională; centrarea managementului resurselor umane pe recrutarea, motivarea şi fidelizarea cadrelor didactice cu rezultate deosebite; crearea unui mediu de lucru adecvat  cerințelor unei educații moderne; stabilirea de parteneriate și schimburi culturale și derularea de  programe extracurriculare în vederea dobândirii de competențe necesare integrării în învățământul scolar ; profesionalizarea actului managerial; asigurarea unei baze materiale bune  pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ și gestionarea eficientă acesteia.

Într-o lume a noului şi a schimbărilor, Gradinita 5 va promova valorile şi practicile societăţii democratice, iar misiunea ei este să orienteze tânăra generaţie spre împlinirea în viaţa personală şi socială.

Cultura organizațională

O condiție esențială a dezvoltării organizaționale este formarea unei culturi temeinice, proces în care competențele umane ale managerului sunt hotărâtoare.

Managerul poate să-și propună menţinerea sau schimbarea culturii organizaționale. De aceea este necesar să identifice tipul de cultură, să o înțeleagă, să o modeleze pentru a putea promova un climat școlar pozitiv.Cultura organizațională este caracterizată printr-un ethos profesional înalt. Valorile dominante sunt: calitate şi profesionalism,comunicare,spirit de echipă,creativitate şi realism,integritate,responsabilitate,implicare,toleranţă,spirit civic,incluziune şi integrare.

Climatul şcolar este caracterizat prin dinamism şi grad înalt de angajare a membrilor instituţiei şcolare ; este un climat stimulativ care oferă satisfacţii, relaţiile dintre cadrele didactice fiind deschise, colegiale, de respect şi de sprijin reciproc.

Conducerea este deschisă şi ascultă sugestiile educatoarelor, face aprecieri frecvente şi sincere la adresa acestora, le respectă competenţele, le oferă o largă autonomie, îi sprijină şi evită un control strict birocratic.Toate acestea se reflectă pozitiv în activitatea instructiv-educativă şi în conduita cadrelor didactice.

Începând din anul 2014-2015, în urma reorganizării reţelei şcolare, s-au arondat la G.P.P.nr.5 Slatina,următoarele structuri:

  • P.N. nr.6
  • P.N. nr.9
  • P.N. CIREAŞOV
  • P.N. SATU-NOU

Primele două structuri funcţionează în două apartamente, la parter, pe strada Toamnei şi strada Înfrăţirii.Celelalte două funcţionează în localuri moderne, reabilitate, aflate în cele două cartiere mărginaşe ale oraşului Slatina. La aceste patru structuri sunt înscrisi 110  preşcolari.